Viorel Duca senior

Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 17 alin. 2 și 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: — Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2007 pentru modificarea art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European și a art. 92 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European; — Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European; — Lege pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2007 privind unele măsuri pentru mai buna organizare și desfășurare a alegerilor; — Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2007 privind unele măsuri referitoare la alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2007; — Lege pentru modificarea art. 77 din Legea nr. 7/2006 privind Statutul funcționarului public parlamentar; — Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval; — Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2006 privind înființarea Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației; — Lege privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României;

930 cuvinte

Discurs

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință.

- Onorat Senat,

- Distinși colegi,

Vin în fața dumneavoastră cu o declarație politică despre o problemă care este tratată cu indiferență, aș putea spune, chiar cu superficialitate de marea majoritate a clasei politice, nu numai la noi în țară, dar și în mai toate statele europene din fostul bloc comunist. Este vorba despre problema culturalizării și integrării tinerei generații.

Nu este exclus să ne trezim în următorii ani cu o scădere a interesului tineretului față de politica țării și față de problemele ei importante în detrimentul globalizării, al pieței bunului de consum și al migrației forței de muncă. Generațiile tinere sunt din ce în ce mai dezinteresate și plictisite de politicieni și de cei care doresc să fie actori politici principali ai acestei țări.

Mă voi referi mai cu atenție asupra generației 1989, care, anul viitor, ar trebui să se prezinte la vot pentru alegerile locale și parlamentare, dar presimt că interesul acestei generații pentru politică va fi estompat de modul de a face politică în această țară.

Tinerii născuți în 1989 sau chiar în 1988, și de ce nu în 1985, sunt interesați, în primul rând, cum să câștige mai mulți bani, cum să-și clădească o carieră pe competențe profesionale, cum să aibă o casă, mașină și multe altele, și nu cum să facă o carieră politică, cum să se implice în deciziile politice ale acestei țări, ca o responsabilitate cetățenească. Poate anumiți colegi ar considera că acest fapt este un lucru bun, fiindcă ar fi loc de mai mult nepotism, de clientelism politic și de un monopol al generațiilor mai în vârstă.

La ceea ce afirm, deficiențele acestei situații nu s-ar putea vedea decât, probabil, peste 4-5 ani, când va exista riscul să ne trezim cu o clasă politică neperformantă și net inferioară decizional celei existente acum, cu bunele și relele sale.

Generația 1989, la fel ca și cea de după 1985, care nu au simțit dezastrul social al comunismului, nu au cunoscut sau au simțit prea puțin perioada când alimentele erau raționalizate sau libertatea de opinie nu exista, nu sunt sprijinite de noi, politicienii, în special cei din Europa de Est, în a se afirma pentru a deveni pilonii de bază ai societății actuale și viitoare.

Se poate observa că în rândul generațiilor de la sfârșitul anilor ʼ80 și începutul anilor ʼ90 există o discrepanță privind ideile politice față de restul, în sensul că ei îi tratează ca pe niște nonvalori pe cei care discută despre politică, consideră că politica o fac doar cei cu bani și copiii acestora sau că în politică intră frustrații și tinerii care nu au niciun viitor sau nu vor să-și aleagă o profesie adevărată. Și, parțial, dacă recunoaștem, cam au dreptate.

Vinovații suntem noi, parlamentarii și guvernanții, indiferent de culoarea politică, cei care tratăm această criză a tinerilor doar la nivel teoretic, fiind prea slabi să o vedem și la nivelul practic sau poate chiar dorim să nu-i înțelegem.

În contextul ședinței