Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 decembrie 2009
Declarații politice · respins
Radu Alexandru Feldman
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință, și vă rog respectuos să nu mă suspectați de o impardonabilă lipsă de imaginație dacă, de la microfonul Senatului, vă rog din nou, în calitatea pe care o aveți în Biroul permanent al Senatului, să ridicați problema condițiilor în care se consumă un punct de maximă importanță în activitatea unui parlamentar – declarațiile politice.
Este inadmisibil, este nefiresc, este o lipsă cu totul și cu totul ieșită din comun ca, ședință de ședință, respectiv săptămână de săptămână, declarațiile noastre politice să fie făcute în fața unei săli goale în care grupurile parlamentare nu mimează nici măcar elementarul interes față de problemele pe care le ridicăm.
Închei acest apel de început cu rugămintea respectuoasă, pe care v-o adresez în egală măsură ca și colegilor mei din Biroul permanent, faceți, depuneți eforturile necesare pentru ca activitatea senatorilor să se desfășoare conform regulamentului, conform statutului. Atâta vreme cât nu avem cvorum de ședință, indiferent ce punct de pe ordinea de zi este, acesta nu se poate desfășura.
## Vă mulțumesc.
Și acum trec la declarația propriu-zisă, care, de data aceasta, are și un titlu, iar acesta este: „Domnule Vanghelie, puteți fi arestat!”.
Vin astăzi în fața dumneavoastră, domnule președinte de ședință și stimați colegi, pentru ca, de la tribuna Senatului, să-i transmit unuia dintre liderii marcanți ai principalului partid de opoziție, domnul Marian Vanghelie, președintele organizației PSD București, un mesaj de maximă importanță, pe care țin să-l recepționeze în toată gravitatea lui.
## Domnule Vanghelie,
Sunteți într-o mare eroare, puteți fi arestat. Dumneavoastră, ca și oricare cetățean al României, puteți fi arestat din clipa în care, adus în fața justiției, se va dovedi că ați încălcat legile țării, că v-ați făcut vinovat, de exemplu, de trafic de influență, infracțiune ce se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani. Este exact situația în care se află unul dintre apropiații dumneavoastră, care a intrat în Parlamentul țării „garantat Vanghelie”, domnul Cătălin Voicu, pe care l-ați susținut până în pânzele albe pentru a prelua conducerea Ministerului Administrației și Internelor și care astăzi este învinuit de Direcția Națională Anticorupție „de a fi pretins și primit sume de bani de la oameni de afaceri pentru soluționarea favorabilă a unor cauze civile și penale aflate pe rolul organelor de justiție”, citat închis. Surse judiciare declară că dosarul de trafic de influență a fost deschis în urma autodenunțului unui magistrat, care-l acuză pe Cătălin Voicu de presiuni pentru închiderea unui anumit dosar penal. Domnului Voicu i s-a interzis să ia legătura în perioada cercetării cu mai mulți colegi din PSD, printre care și dumneavoastră, domnule Marian Vanghelie, și să părăsească orașul timp de 30 de zile.
## Domnule Vanghelie,