Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2015
Informare · respins
Remus Florinel Cernea
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință.
Stimați colegi, fie liberali, fie social-democrați, fie din partea altor partide,
În România, începând cu 1938 până în 1989, am avut regimuri totalitariste de extremă dreapta, de extremă stânga. A fost dictatura lui Carol al II-lea, au fost dictatura legionară, dictatura lui Antonescu și dictatura comunistă.
Cred că despre astfel de lucruri ar trebui studiat în profunzime în învățământul preuniversitar. Ideea de a avea o disciplină sau, de fapt, un an de istorie consacrat istoriei totalitarismului cred că este o idee foarte bună, și nu e neapărat liberală sau de stânga, de dreapta sau ecologistă, sau de un alt fel.
Istoria trebuie cunoscută, ororile istoriei trebuie privite în față, trebuie înțelese, examinate, pentru a încerca să nu le repetăm. Uitați-vă ce provocări avem astăzi, generațiile de astăzi. Ne confruntăm cu terorism, ne confruntăm cu războaie, inclusiv la granița României, în Ucraina, cu criza refugiaților. Sunt foarte multe probleme și cred că a-i ajuta pe tineri să-și dezvolte o viziune, o gândire istorică, o punere în ansamblu a lucrurilor, în devenirea lor istorică, ar fi deosebit de util.
Cred că legea, dacă unul dintre liderii de grup parlamentar ar retrimite-o la comisii, ar putea fi ușor ajustată, astfel încât să facă față cerințelor unei astfel de inițiative legislative.
Și vă spun că mai există discipline care sunt adoptate prin lege, practic. Chiar dacă e vorba de o prevedere a Legii educației – „Religia”. Religia, ora de religie, este normată prin Legea educației. Așadar, există deja un precedent.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.