Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 mai 2016
procedural · adoptat
Remus Florinel Cernea
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.
Vă mărturisesc că îmi doresc o soluție la Televiziunea Română, urgentă și de natură să rezolve sau să dea o șansă rezolvării gravelor probleme de la postul public, dar nu pot, în calitate de deputat, să trec ușor peste încălcarea regulamentului.
Și citez art. 29 din Regulamentul ședințelor comune: „Raportul comun, însoțit de avize, se transmite Biroului permanent al fiecărei Camere, care va asigura multiplicarea și difuzarea acestuia la deputați și senatori și, după caz, Guvernului ori altor autorități publice îndreptățite, cu 3 zile înainte de dezbaterea în plen.”
Raportul are data de ieri, așadar cu doar o zi înainte. Încălcăm art. 29 din Regulamentul ședințelor comune.
Vă rog, drept consecință, să respectăm regulamentul și să avem această ședință de plen reunit la 3 zile după data înscrisă oficial pe raport.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.