Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 decembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Remus Florinel Cernea
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult.
Este excelent că plătim această cotizație. Mă bucur foarte mult și susțin din toată inima să plătim cotizația, dar ar fi excelent dacă am și susține, prin politici publice, prin politici guvernamentale, sursele regenerabile de energie.
Din nefericire, în ultimii 3 ani, investițiile în surse regenerabile de energie au fost puternic lovite de deciziile Guvernului. Mulți investitori s-au retras din România, alții au fost aduși în faliment.
Potențialul surselor regenerabile de energie este uriaș în țara noastră, dar Guvernul a plafonat ponderea pe care regenerabilele o au în sistemul energetic național. În același timp, Guvernul a încercat să susțină surse de energie puternic poluatoare, precum Turceni, Rovinari, Hunedoara, complexurile energetice care se bazează pe combustibili fosili, care contribuie la schimbările climatice, care generează emisii de CO 2 în proporții foarte mari.
Așadar, îmi doresc foarte mult o strategie. S-a vorbit de Strategia energetică a României. Încă nu o avem, încă nu o dezbatem.
Sper ca poate acest Guvern să facă pași înainte în această privință; poate următoarele guverne să susțină într-adevăr politici energetice verzi pentru țara noastră. Este singura cale să creăm locuri de muncă, să obținem energie fără a distruge clima și să reducem ponderea surselor de energie bazate pe combustibili fosili sau pe energie nucleară. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.