Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2014
procedural · adoptat
Cristian Sorin Dumitrescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult. Este foarte corect așa.
Doamnelor și domnilor, următorul punct, al șaselea, al ordinii de zi privește revocarea din funcție a unui membru al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, vicepreședinte – membru executiv –, sectorul asigurărilor–reasigurărilor.
Deci am prezentat raportul pentru prima numire.
Am făcut dezbateri generale, în sfârșit, le-am închis. Acum procedura o înghețăm până facem procedura pentru punctul 6 – prezentarea raportului, facem dezbaterile generale și după aceea facem votul în comun, ca să câștigăm timp.
Doamnelor și domnilor, dau cuvântul cui prezintă raportul din partea comisiilor pentru buget și a comisiilor economice ale celor două Camere, raportul comun.
Dați-mi un raport comun. Îmi dă cineva un raport comun? Dați-mi de la secretariatul tehnic.
Un președinte de comisie de la buget, un președinte de comisie de la comisiile economice.
Domnul Iliescu, domnul senator Iliescu e prezent? Da.
Domnule președinte Tudose, vă rog, prezentați raportul – raportul comun al comisiilor pentru buget și comisiilor economice ale Parlamentului.
Aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.