Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 octombrie 2008
Dezbatere proiect de lege · respins
Viorel Duca senior
Aprobarea dezbaterii în procedură de urgență a Proiectului de lege pentru
Discurs
Corect, domnule președinte. Mulțumesc foarte mult.
Ca urmare a vizitei în Statele Unite ale Americii din 22.09.2008, am constatat cu stupoare și indignare situația unui caz inedit al familiei Minea Gheorghe și Minea Garofița, domiciliați la adresa 14450 SW Hargis Road, Beaverton, OR 97008.
Acest caz reprezintă o încălcare josnică atât a principiilor fundamentale ale justiției românești, precum și o dovadă a neglijenței autorităților administrativ-teritoriale bucureștene prin obstrucționarea actului de redobândire a proprietății de către familia Minea.
La data de 7.09.1973 familia Minea Gheorghe și Garofița a cumpărat proprietatea situată la adresa din strada Neajlov numărul 66, sectorul 8, București, plus 345 metri pătrați teren aferent. La data de 20.12.1987 domnul Minea Gheorghe a cerut rămânerea definitivă în Statele Unite ale Americii, iar la data de 20.05.1989 s-a finalizat procesul de reîntregire a familiei sale în Statele Unite.
Ca urmare a doleanței familiei Minea de a-și stabili reședința permanentă și continuarea vieții în Statele Unite ale Americii, Consiliul Popular al Municipiului București, prin decizia nr. 772/19.04.1989, trece proprietatea de drept și de fapt a familiei Minea în proprietatea statului român, invocând în cele trei articole ale respectivei decizii nr. 772/1989 următoarele argumente:
1. începând cu data de 21.01.1988 se trece, fără plată, în proprietatea statului imobilul situat la adresa din strada Neajlov numărul 66, sector 8, București, plus terenul aferent de 345 metri pătrați; 2. începând cu aceeași dată, 21.01.1988, se trece în administrarea Întreprinderii de Construcții, Reparații și Administrație Locativă – Pajura, care va transcrie pe numele statului român dreptul de proprietate asupra imobilului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.