Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Angel Tîlvăr
Discurs
Vă mulțumesc frumos, doamna președinte.
Și dați-mi voie, în finalul dezbaterilor generale, în primul rând să apreciez intervenția tuturor colegilor. Faptul că acest proiect a suscitat interes și preocupare din partea dumneavoastră înseamnă că într-adevăr în această zonă de interes pentru legiuitori era nevoie de intervenție, și sunt sigur că majoritatea celor care au fost atenți la discuții și care s-au uitat pe proiect și majoritatea celor care intră în contact nemijlocit cu primarii din propriile circumscripții știu că într-adevăr primarii și consiliile locale se plâng de faptul că durează foarte mult până când prefectul se pronunță, dat fiind faptul că o parte dintre hotărârile pe care consiliile locale le emit deja produc efecte, motiv pentru care ideea noastră de a modifica acest termen cred că este bine-venită.
Totodată, s-a spus de la acest microfon că prin această lege există posibilitatea să se încalce dreptul constituțional al prefectului de a exercita control. Vreau să spun că acest lucru este fals, nu este în niciun caz, și nu a fost în intenția noastră de a face așa ceva, singurul lucru pe care l-am intenționat a fost să modificăm termenul în care se poate produce controlul prefectului, nu să-i negăm acestuia dreptul constituțional de a exercita controlul.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.