Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 martie 2014
Informare · informare
Angel Tîlvăr
Discurs
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.
Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a primit spre dezbatere în fond Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1 și pentru luarea unor măsuri în domeniul învățământului.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (2) al art. 206 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în sensul eliminării obligațiilor instituțiilor de învățământ superior de stat de a vira 5% din contravaloarea taxelor plătite de studenții străini către Ministerul Educației Naționale.
În acest proiect, Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, iar, în urma dezbaterii, comisia a propus respingerea propunerii legislative.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.