Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 aprilie 2016
procedural · adoptat
Mihai Răzvan Sturzu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte. Doamnelor și domnilor,
Sunt membru în Comisia pentru cultură din prima zi a acestui mandat de parlamentar. Și, evident, cu experiența puțină a unui deputat la primul mandat, am învățat și eu în acești ani – și jumătate – lucruri despre cum funcționează această comisie, probabil, la fel ca și alte comisii din Parlament.
Am asistat de foarte multe ori la aceste dezbateri, de multe ori pseudodezbateri, legate de diverse numiri ale președinților în instituțiile care sunt în grija noastră, a Comisiei pentru cultură: CNA, TVR, AGERPRES, Radio România Actualități. Și vreau să vă spun un lucru: de fiecare dată nu a fost altceva decât o înțelegere între partide. Dacă partidele erau înțelese între ele, totul decurgea de la sine, dacă nu, se întâmpla ca și acum cu TVR-ul. De o lună încoace avem acest serial, cu câte un episod în fiecare săptămână.
## Doamnelor și domnilor,
Vreau să fac un apel la dumneavoastră, astăzi, să încercăm ca, într-un demers de depolitizare a acestor instituții sau a conducerilor lor, să dăm mai multă încredere angajaților acestor instituții. Dacă angajații TVR au găsit de cuviință să-i reprezinte doamna Ghiurco, care este astăzi prezentă în plen, eu zic că ar trebui să le dăm încredere.
Din păcate, am văzut ce a însemnat politizarea și a CNA-ului, și a TVR-ului, și a altor instituții, timp de 25 de ani. Haideți să ne asumăm public, astăzi, că, poate, partidele politice nu au cele mai bune soluții în 2016 și să dăm o șansă acestor instituții să se conducă și singure.
Astfel, vă rog frumos, mai lăsați un pic din orgoliul partidelor de a conduce orice instituție în țara asta și haideți să dăm încredere angajaților Televiziunii Române – mulți, puțini, buni, mai puțin buni, cum sunt ei, măcar și-au ales pe cineva!
Vă mulțumesc foarte mult.
O zi frumoasă!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.