Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 mai 2017
Informare · informare
Angel Tîlvăr
Discurs
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.
Raport privind Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind piața internă a energiei electrice – COM(2016) 861
Comisia pentru afaceri europene și-a întemeiat opinia pe: Proiectul de opinie al Comisiei pentru industrii și servicii, nota Ministerului Afacerilor Externe, fișa de informare a Direcției pentru Uniunea Europeană, Camera Deputaților, precum și pe analiza și contribuțiile secretariatului propriu.
Comisia pentru afaceri europene a constatat că stabilirea centrelor operaționale regionale ca structuri decizionale ce combină operatorii de transport naționali nu prezintă valoare adăugată față de mecanismul actual de cooperare între operatorii naționali, mecanism ce nu implică transferul puterii de decizie. Acest mecanism s-a dovedit eficient și în situații de criză a furnizării de energie, astfel încât modificarea sa prin stabilirea unor centre decizionale regionale nu apare ca justificată.
Comisia pentru afaceri europene a constatat că introducerea dreptului centrelor operaționale regionale de a emite acte cu putere obligatorie este incompatibilă cu responsabilitățile statelor membre în ceea ce privește securitatea în aprovizionarea cu energie, iar împărțirea responsabilităților între operatorii naționali și cei regionali induce un risc de conflict normativ, cu efecte asupra funcționării operative a sistemelor naționale de electricitate, fără ca prin acest drept nou-introdus să genereze un avans în convergența pieței unice a energiei.
Totodată, Comisia pentru afaceri europene a constatat că obligația introdusă prin propunerea de regulament pentru autoritățile de reglementare naționale, de a înainta spre aprobare propunerile de cooperare regională Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei, ACER, reprezintă o încălcare directă a principiului subsidiarității.
Comisia pentru afaceri europene a semnalat dificultățile de asigurare a coerenței și coordonării autorităților naționale în cadrul mecanismului de decizie, întrucât prezintă mai multe centre decizionale, cu orizonturi de analiză diferite, și în mecanisme de transfer a puterii de decizie discreționare sau excesive, o multitudine de condiții de circumstanțiere și un grad ridicat de birocratizare, aspecte ce sunt de natură să afecteze puterea de decizie a statelor membre, fără ca prin aceasta să fie obținută o valoare adăugată la nivelul Uniunii.
În concluzie, Comisia pentru afaceri europene a hotărât că se impune emiterea unui aviz motivat pentru încălcarea principiului subsidiarității, întrucât propunerea de regulament transferă nejustificat unor organisme ale Uniunii puteri de decizie a căror exercitare apare ca fiind mai eficientă la nivelul statelor membre, iar sub aspectul atingerii obiectivelor declarate nu au suficientă valoare adăugată.
În concluzie, avizul motivat a fost supus dezbaterii în ședința Comisiei pentru afaceri europene din data de 3 mai 2017, în prezența a 15 dintre cei 21 de membri, fiind adoptat în unanimitate.