Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Alina Mihaela Bica
Discurs
Vă mulțumesc frumos pentru îngăduința de a-mi permite să fac niște precizări de natură tehnică.
S-a făcut vorbire despre faptul că Guvernul a înființat această autoritate fără niciun fel de justificare. Prin Ordonanța nr. 34/2009, în care discută de modificarea Legii nr. 21/1990 privind cetățenia română, Parlamentul a obligat Ministerul Justiției să înființeze această autoritate. Domnul deputat Panțîru, de la PSD, a prevăzut acest articol în cadrul legii, spunând că cetățenii moldoveni, care și-au pierdut cetățenia înainte de 1945, merită o recunoaștere din partea statului român.
De asemenea, a fost și inițiativa Comisiei pentru politică externă de la nivelul Senatului, condusă de domnul Corlățean, care ne-a criticat în mod vehement anul trecut pentru lipsa de inițiativă și activitate în ceea ce privește persoanele ce doresc să redobândească cetățenia.
În al doilea rând, noua autoritate nu are implicații de natură fiscală. Vă rog să observați că în cuprinsul Ordonanței nr. 5 se prevede că bugetul acestei autorități este constituit din bugetul Ministerului Justiției. Asta înseamnă că această autoritate, în calitate de ordonator terțiar de credite, are un control și o parte din bugetul Ministerului Justiției, parte pe care MJ-ul și-a asumat-o.
În al treilea rând, nu angajăm oameni. Vă rog să observați că art. 19 din prezenta ordonanță de urgență prevede faptul că posturile vor fi ocupate prin detașarea oamenilor de la Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Administrației și Internelor. Sunt posturi nefinanțate în prezent. Nu se pune problema de finanțare și este o necesitate.
În al patrulea rând, în perioada 2002–2008, la nivelul Direcției pentru Cetățenie au fost procesate aproximativ 8.000 de cereri pentru redobândirea cetățeniei române.
Din 2009, de când a fost reorganizată Direcția Cetățenie, până în prezent, au fost procesate 45 de mii de cereri.
Se constată o activitate și o preocupare atât în ceea ce privește partea de personal, cât și de cheltuire a banului public.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.