Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 mai 2008
procedural · respins
Sabin George Cutaș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte.
Legea nr. 21/1991, republicată, stabilește condițiile de dobândire și de pierdere a cetățeniei române. Noi, inițiatorii acestei propuneri legislative, am considerat necesar și credem că trebuie să fie o corelație directă între statutul de cetățean al acestei țări și cunoașterea limbii oficiale a României. Drept urmare, propunem, practic, un amendament la această lege prin care introducem un nou articol, o nouă literă:
„Cetățenii care nu cunosc sau refuză să învețe limba română, limba oficială a statului român – așa cum am spus –, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a acestei legi vor pierde cetățenia română.”
Sigur că ne-am gândit foarte atent și am considerat că persoanelor în vârstă nu ar trebui să li se aplice această prevedere. Am prevăzut că, în cazul persoanelor care au calitatea de pensionar, acest articol nou nu se poate aplica. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.