Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 iunie 2008
procedural · respins
Cornelia Ardelean
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Propunerea legislativă are în vedere modificarea Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, în sensul că autoritatea tutelară sau, după caz, consilierii juridici, angajați ai consiliilor locale pe a căror rază teritorială locuiește persoana vârstnică, să asigure asistență juridică la cererea acestora și în vederea încheierii actelor juridice de vânzare–cumpărare, donație sau pentru împrumuturi cu garanții imobiliare care au drept obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanelor vârstnice.
Aș vrea să menționez faptul că, în acest moment, Legea nr. 17/2000 asigură această consiliere juridică persoanelor vârstnice doar pentru contractele de dare în întreținere și dorim ca această consiliere juridică să fie extinsă și pentru celelalte contracte pe care persoanele vârstnice le încheie, deoarece, din numeroasele cazuri prezentate în audiență la cabinetele parlamentare, am constatat că se întâmplă de multe ori ca persoanele vârstnice să fie păcălite.
Este important ca persoanele vârstnice să poată să apeleze la un consilier juridic în așa fel încât să fie conștiente de ceea ce semnează și de consecințele unor contracte.
Într-adevăr, notarii le citesc contractele pe care le semnează, dar cred că atunci când este vorba despre o consiliere juridică li se prezintă aceste contracte în detaliu și cred că această propunere legislativă trebuie să fie susținută.
Fac apel la dumneavoastră, doamnelor și domnilor senatori, să susțineți această propunere legislativă.
Aș mai vrea să menționez că, în sesiunea trecută, această propunere legislativă a ajuns în Camera Deputaților la votul final, cu raport de admitere din partea Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, dar a fost respinsă la votul final.
Am reluat această propunere legislativă, de data aceasta toate grupurile parlamentare au fost de acord să semneze această propunere legislativă, pentru că această consiliere juridică a persoanelor vârstnice consider că este necesară. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.