Tudor Udriștoiu

Vă mulțumesc.

În ciuda faptului că suntem în campanie electorală, voi merge înainte pe linia declarațiilor cu titlul „Insuficiența serviciilor psihiatrice din România”, referindu-mă la resursele umane.

Voi încerca să continui analiza situației precare a serviciilor de sănătate mintală, domeniu de importanță deosebită, cu profunde implicații sociale.

În intervențiile anterioare am vorbit despre infrastructură și despre reforma pe hârtie sau, dacă preferați, reforma vorbită și nefăcută.

Dacă echipa terapeutică este un concept unanim recunoscut pentru toate specialitățile medicale, pentru îngrijirile psihiatrice aceasta ocupă un loc central. Lista săracă de profesii și profesioniști din România, calitativ și cantitativ, nu permite formarea echipelor multidisciplinare și, mai mult, reduce drastic oferta de servicii și accesibilitatea pacienților, în ciuda unei adresabilități în continuă creștere.

Această situație se asortează foarte bine cu sărăcia infrastructurii, în defavoarea cetățenilor români. Avem o strategie teoretică de sănătate mintală, avem un plan simplist de implementare, avem o lege pentru protecția bolnavilor psihici, avem comitete și comiții, toate acestea cu o vechime de cel puțin patru ani, dar, în fapt, nu s-a întâmplat mai nimic. Rămâne de stringentă actualitate „Programul de promovare și apărare a sănătății mintale”, lansat în 1972.

În România există circa 1.000 de psihiatri, adică 1 la 20.000 de locuitori. Același număr de psihiatri se regăsește și în țări cu populație mult mai mică precum Ungaria și Cehia. În Belgia sunt 1.500 de psihiatri, adică 1 la 6.600 de locuitori — proporțional, de trei ori mai mult.

Se adaugă la noi un număr de circa 300 de psihologi cu formație clinică, adică 1 la 70.000 de locuitori, circa 4.000 de ## MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 151/19.XI.2009

cadre medii, 1 la 5.000 de locuitori, și circa 100 de lucrători sociali, adică 1 la 200.000 de locuitori.

Dacă prevalența minimă europeană este de 27,4%, asta înseamnă că în România la un psihiatru revin peste 5.000 de pacienți, la un psiholog peste 17.000, la un asistent medical peste 1.300, iar la un lucrător social peste 50.000 de pacienți.

În aceste condiții, consider necesar să subliniez două aspecte deosebite privind resursele umane existente sau destinate serviciilor de sănătate mintală.

Peste 25% din specialiști lucrează în București, iar, dacă adăugăm și concentrarea din celelalte centre universitare și orașe mari, putem afirma că cel puțin jumătate din populația țării poate accesa maximum 20% din oportunitățile necesare de asistență psihiatrică.

În al doilea rând, în următorii doi ani, vom avea peste 400 de noi specialiști psihiatri, în conformitate cu planurile din anul 2005, care nu s-au tradus în fapte.

Având în vedere cantitatea redusă de posturi disponibile în unitățile psihiatrice existente, prima opțiune va trebui să fie plecarea în alte țări care au posturi și care plătesc mult mai bine munca doctorilor și a altor specialiști. Aceasta se va întâmpla după cei cinci ani de formare în rezidențiat pe cheltuiala statului român.