Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 octombrie 2009
Dezbatere proiect de lege · respins
Valentin Mocanu
Discurs
Vă mulțumesc.
În legătură cu indemnizațiile pentru țăranii fără venituri, putem să vă spunem că, în general, pentru cei care au lucrat în CAP, actualii beneficiari ai unor pensii, măsura luată de Guvernul României prin introducerea pensiei sociale minime, actualmente în valoare de 350 de lei, a fost foarte bine primită. Celelalte persoane din mediul rural care nu au avut deloc contribuții la sisteme de pensii au totuși dreptul, potrivit Legii nr. 416/2001, la un venit minim garantat, aceștia și familiile lor, ceea ce reprezintă o formă de asistență socială.
Chiar astăzi am fost prezent și la Camera Deputaților și vă pot spune că, acolo, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin modificarea acestei legi, introduce o majorare cu 15% a venitului minim garantat. El nu reprezintă singurul venit pentru persoanele defavorizate, fie că ele sunt din mediul rural sau nu.
Cumulat, toate celelalte forme de asistență socială reușesc, nu în măsura în care ne-am dori fiecare dintre noi, sunt convins, dar reușesc totuși să asigure un nivel de trai, repet, poate nu atât de bun pe cât ni l-am dori, dar totuși asigură măsurile minime de asistență socială și pentru țăranii fără venituri.
Noi am luat aceste măsuri minime, dar a trebuit să ținem cont și de limitările pe care bugetul le are în această perioadă.
Bineînțeles, dacă anul viitor va fi mai bun, sperăm că vom corecta în sens pozitiv măsurile pe care le-am luat până în prezent.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.