Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Mariana Nedelcu
Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și
Discurs
## Vă mulțumesc.
În primul rând, voiam să spun colegilor care nu au lucrat în domeniu că alocația de stat pentru copii nu este considerată asistență socială. Să nu se mai facă confuzie între alocația de stat pentru copii, alocație universală, și alocația familială.
În această propunere legislativă este vorba despre alocația de stat, de aceea am și specificat că alocația de stat noi considerăm că trebuie să fie egală din punct de vedere discriminatoriu.
Vorbind de alocațiile familiale despre care vorbea domnul senator Frâncu mai devreme, acelea sunt ajutoare sociale și acelea deja se dau familiilor care sunt la nevoie, alocațiile complementare și monoparentale. Acelea sunt, într-adevăr, considerate asistență socială.
Legat de alocațiile de stat, s-a format, la nivelul Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială din Camera Deputaților, o subcomisie, în care se discută și se dezbate, împreună cu un reprezentant de la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, o nouă viziune asupra alocației de stat.
Acestea sunt demersurile care se fac și aceasta este etapa în care ne aflăm.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.