Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Iulian Iancu
Discurs
## Stimată doamnă președinte,
## Stimați colegi,
Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată spre dezbatere în regim de urgență cu proiectul de lege menționat. Aș vrea să subliniez că proiectul are avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, Comisiei juridice, de disciplină și imunități, Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic. Proiectul are ca obiect de reglementare stabilirea lucrărilor de intervenție prin izolarea termică a blocurilor de locuințe.
De asemenea, aduce noutăți în domeniul finanțării, precum și al obligațiilor și răspunderilor autorităților administrației publice și locale, a asociațiilor de proprietari, în scopul creșterii performanței energetice a acestor blocuri de locuințe.
Având în vedere avizele favorabile, precum și propunerile deputaților în cadrul dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise și amendamente respinse.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.