Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2015
other
Dan Cristian Popescu
Discurs
## Vă mulțumesc.
„Minciuna are picioare scurte”
## Doamnelor și domnilor deputați,
Reforma clasei politice are nevoie de un punct de la care să pornească, un consens al tuturor forțelor, care să poată restarta modul în care se face politică. Deși cererile electoratului sunt clare la adresa clasei politice, procesul nu poate demara pur și simplu, fiind nevoie de înțelegere, răbdare, chiar și cu actuala clasă politică.
O mare schimbare o aduce acum DNA, care modifică ierarhii, inclusiv la nivel administrativ. Există o presiune din partea societății și un joc al negocierii pe care îl joacă scena politică cu societatea.
Însă nu este suficient ca mecanismele justiției să înceapă să funcționeze independent pentru ca viitorul politic al României să fie unul mai bun.
Pentru ca România să aibă oameni politici, și nu doar politicieni, a sosit momentul asumării responsabilității. Politicienii trebuie să renunțe la populisme și demagogie, la a mai face promisiuni deșarte, la a mai vinde iluzii electoratului. Avem nevoie de o lege a finanțării partidelor politice și este nevoie ca în jurul clasei politice să fie aduși experți, oameni competenți, care să aducă plusvaloare.
Stimați colegi,
Primul test al reformei clasei politice este cel al alegerilor locale din vara anului viitor. Acestea sunt primele alegeri pe care partidele politice le vor înfrunta după ce au trecut prin purgatoriul justiției. Partidele trebuie să-și dezvolte mecanisme de selecție în interior, împreună cu cetățenii. E nevoie de oameni cu viziune, responsabili, eficienți, corecți și coerenți. Altfel, reforma vine ca un tăvălug peste toți, având pe cabină steagul DNA.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Nu am ascuns niciodată preocuparea și interesul meu față de sectorul 2, în care m-am născut, am crescut, căruia îi cunosc atât punctele tari, cât și problemele. În calitate de parlamentar, am desfășurat și desfășor o constantă activitate de dialog cu cetățenii din colegiu, pe care încerc să îi ajut în limitele și posibilitățile prevăzute de statutul meu.
Fiind la curent cu problemele acestui sector, sunt în măsură să aduc în discuție și să condamn dezastruoasa administrație a primarului Onțanu, ale cărei efecte negative vor fi și mai vizibile după încetarea mandatului său. Domnul Onțanu este exponentul tipic al unei abordări vechi, populiste, de a face politică, care a făcut dificilă modernizarea și europenizarea României în ultimii 25 de ani.
Promisiunile electorale fără susținere reală, incompetența administrativă, excesele finanțate prin bugetul Primăriei Sectorului 2, toate acestea reprezintă cea mai potrivită sinteză a administrației Onțanu.
## Stimați colegi,
O să vă atrag atenția astăzi doar asupra unui singur aspect concret, cel al reabilitării termice a blocurilor din sectorul 2. Ce promitea domnul Onțanu bucureștenilor din sectorul 2 în anul 2012? Reabilitarea termică a tuturor blocurilor.