Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 decembrie 2015
other · adoptat tacit
Mihaela Ungureanu
Discurs
Vă mulțumesc mult de tot.
Mihaela Ungureanu. Sunt președintele Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități.
Bineînțeles că este necesară consolidarea unui mecanism de monitorizare în ceea ce privește implementarea prevederilor Convenției ONU pentru persoane cu dizabilități, dar acest lucru nu trebuie făcut oricum.
Înainte de a începe prin a-mi expune argumentele, aș dori să subliniez faptul că la raportul comun, la comisiile din Senat – Comisia pentru muncă, Comisia pentru sănătate și Comisia pentru drepturile omului –, nu am avut ocazia să ne expunem punctul de vedere, deși am fost prezenți. Ceea ce doresc să subliniez, folosind această ocazie, este faptul că art. 33 din Convenția ONU pentru persoane cu dizabilități prevede înființarea a două mecanisme. Pe de o parte, mecanismul de coordonare a implementării prevederilor convenției și, ca urmare, acest mecanism de coordonare a fost înființat odată cu Hotărârea Guvernului nr. 50/2015, prin care a fost desemnată Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități ca fiind mecanism de coordonare a implementării convenției...
De asemenea, Convenția ONU pentru persoane cu dizabilități, ratificată de România în 2010, a avut o etapă ulterioară, mai exact în 2012, când statul a desemnat IRDO – Institutul Român pentru Drepturile Omului – ca mecanism de monitorizare a implementării prevederilor convenției.
IRDO, ulterior, a încheiat protocoale de colaborare cu ONG-urile din domeniul dizabilității, dar și cu persoanele cu dizabilități, așa cum prevede art. 33 din Convenție.
Ca urmare, problema pe care o vedem în momentul de față, legat de acest proiect legislativ, este dată de faptul că această propunere dublează, de fapt, niște mecanisme deja existente.
Aș dori, de asemenea, să mai subliniez faptul că, la desemnarea mecanismului de monitorizare, statul trebuie să țină cont de statutul de instituție națională, independentă, de drepturile omului și, ca urmare, acesta a fost motivul pentru care IRDO, la momentul respectiv, a fost desemnat în această calitate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.