Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2015
Informare · respins
Traian Dobrinescu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra Propunerii legislative privind modificarea art. 13 din Legea audiovizualului nr. 504/2002
Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă a fost sesizată pentru dezbatere în fond cu această propunere legislativă, spre avizare fiind transmisă Comisiei juridice, de disciplină și imunități.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, fiind incidente dispozițiile art. 31 alin. (5) din Constituția României, republicată.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, conform dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Constituția României, republicată, și a art. 92 alin. (8) pct. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Comisia a dezbătut inițiativa legislativă în ședințele zilelor de 12 și 19 mai 2015.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 13 din Legea nr. 504/2002, a audiovizualului, cu modificările și completările ulterioare, în sensul instituirii cadrului juridic ce permite Parlamentului demiterea oricărui membru al Consiliului Național al Audiovizualului în situația nerespectării ori încălcării atribuțiilor de serviciu, așa cum sunt acestea formulate în prevederile art. 17 din această lege.
De asemenea, legea se completează cu prevederile ce fac posibilă suspendarea de drept a oricărui membru al Consiliului Național al Audiovizualului, în situația în care este începută urmărirea penală sau în cazul în care este trimis în judecată până la soluționarea cauzei.
Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritatea voturilor parlamentarilor prezenți, un vot împotrivă.
În urma dezbaterilor, Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă propune plenului respingerea Propunerii legislative pentru modificarea art. 13 din Legea audiovizualului nr. 504/2002.
Senatul este Cameră decizională.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.