Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 aprilie 2015
Informare · respins
Ana Birchall
Discurs
Vă mulțumesc mult, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de lege privind ratificarea celui de al treilea Protocol adițional dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, semnat la Chișinău la 10 decembrie 2013.
Conform prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, cu modificările la zi, Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
La dezbaterea proiectului de lege s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare semnarea celui de al treilea Protocol adițional la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, în care a fost introdus un nou domeniu de cooperare în baza acordului, respectiv protecția mediului și schimbările climatice, fiind prevăzută în acest scop alocarea în acest domeniu a sumei de 15 milioane de euro din suma totală de 100 de milioane de euro.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, membrii comisiei au examinat proiectul de lege în ședința din data de 31 martie 2015.
La dezbaterea acestui proiect au participat și reprezentanții Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei
Deputaților spre dezbatere și adoptare acest proiect de lege în forma prezentată de Guvern.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.