Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2014
Declarații politice · adoptat tacit
Ana Birchall
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Vă mulțumesc mult, domnule președinte.
În declarația de astăzi vreau să vă vorbesc despre șansa pe care România o are de a se plasa în centrul consolidării relațiilor dintre Statele Unite și Uniunea Europeană.
Zilele acestea sărbătorim 10 ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al NATO, recunoscându-se, astfel, potențialul României de a se integra în organisme internaționale care să ne asigure securitatea și prosperitatea. Trebuie să apreciem încă o dată consecvența, seriozitatea și profesionalismul cu care țara noastră și-a îndeplinit obligațiile în acest organism politico-militar. În 2004, în ziua în care Steagul României a fost ridicat pentru prima dată, alături de steagurile altor aliați NATO, am avut onoarea să fac parte din delegația României la Bruxelles și nu pot reda în cuvinte sentimentul de mândrie națională pe care l-am simțit cu toții în acel moment. Țin să le mulțumesc și de la tribuna Parlamentului României femeilor și bărbaților din armata română care au servit și continuă să servească cu onoare și devotament România, punându-și eforturile în slujba unui scop ce depășește granițele noastre, garantând securitatea noastră și a aliaților noștri. Româncele și românii care au luptat în prima linie în teatrele de război pentru apărarea libertății și democrației în lume merită tot respectul nostru.
În 2004, în ziua în care Steagul României a fost ridicat pentru prima dată, alături de steagurile altor aliați NATO, am avut onoarea să fac parte din delegația României la Bruxelles și nu pot reda în cuvinte sentimentul de mândrie națională pe care l-am simțit cu toții în acel moment.
Un cuvânt de recunoștință și eroilor căzuți în aceste teatre de operațiuni, care, prin sacrificiul suprem, au contribuit la îndeplinirea cu succes a misiunilor la care au luat parte. Suntem alături de familiile celor care plătesc, din păcate, prețul greu al libertății pentru care luptă. România, ca membru al NATO, ca partener strategic al SUA și ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană, trebuie să devină o sursă regională de stabilitate și diplomație într-o zonă în care tensiunile, din păcate, cresc.
Am încredere că România poate deveni un emițător al valorilor europene în spațiul extraeuropean, așa după cum cred că România poate deveni o punte de legătură între Asia, Europa și Statele Unite ale Americii.
Trebuie să profităm de potențialul nostru, dat, pe de o parte, de poziția geografică și, pe de altă parte, de statutul nostru de membru în organismele internaționale politice și militare.
România, prin prisma poziției strategice în cadrul Uniunii Europene și NATO și având un parteneriat temeinic și de durată cu Statele Unite, are posibilitatea să joace un rol important de mediator, de promotor al stabilității în noul context internațional din regiune. Contextul regional ne-a arătat, mai mult ca oricând, că avem nevoie de o intensificare a relațiilor diplomatice dintre Statele Unite și Uniunea Europeană. Cele două continente trebuie să acționeze prompt, hotărât și determinat în fața provocărilor pe care le întâmpină comunitatea internațională.