Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 noiembrie 2018
Declarații politice · respins
Vass Levente
Discurs
Deci trebuie să ne gândim foarte bine care sunt unitățile sanitare care trebuie acreditate și să luăm la rând, cel mai important, să aibă spitalele și, după aceea, să vedem celelalte unități.
Domnule Ganț, e un exemplu excelent. Ei ar trebui să fie ajutați, nu să li se perceapă niște taxe – _hospice_ -ul. Medicii de familie, la fel. Însă ar trebui să fie acreditate unitățile private, cabinetele medicale private care, astăzi, în afară de autorizația sanitară de la DSP, nu trebuie să parcurgă niciun fel de evaluare, niciun fel de acreditare.
Astfel am putea ajuta oamenii, pacienții să aibă pârghii și să știe exact unde trebuie să meargă atunci când au nevoie de calitate într-un serviciu spitalicesc, cabinet medical și așa mai departe.
UDMR o să susțină și o să voteze această modificare legislativă – OUG. Însă în continuare o să susținem neacreditarea cabinetelor medicale de familie.
Domnule Cepoi, vă rog tare mult să nu mai trimiteți prin interpuși scrisori, ca să-mi schimb părerea. Îmi mențin părerea. Și vă rog tare mult să nu faceți presiuni. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.