Leonida Lari-Iorga

Vă mulțumesc.

Patria nu vă va uita!

Deci, unde am rămas, la lovitura de stat pusă la cale de tovarășul Iliescu, tovarășul Silviu Brucan și acoliții lor, împreună cu K.G.B.-ul sovietic.

Cât îl privește pe Al. Iacovlev, apoi el și-a spălat cu ceva greșelile, căci a scris negru pe alb în masivul volum „Cartea neagră a comunismului”: „Fascismul a distrus peste 22 milioane de oameni, dar comunismul peste 99 milioane de oameni”.

Naziștii au fost condamnați la Nürnberg, dar comuniștii, încă nu! Legea lustrației ar soluționa măcar cât de cât compoziția și a Parlamentului României, dar foștii torționari aflați în forul suprem al țării o amână și o amână mereu.

Acum, părinte Alexei al II-lea, vă arătați supărat, ba aș zice chiar mânios pe faptul că Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, a dat curs cererilor enoriașilor creștini din Basarabia și Bucovina pentru reactivarea fostelor episcopii și eparhii românești din județele istorice ale României. Știm foarte bine despre care episcopii și eparhii este vorba: Episcopia de Bălți, fostă a Hotinului, Episcopia Cetatea Albă – Ismail, Episcopia Dubăsarilor și a Transnistriei, în total vreo șapte la număr. Dar să ne întoarcem la așa-zisa revoluție. Situația era foarte gravă. În România câștigaseră între timp kaghebiștii ruși, plus securiștii autohtoni, vânduți sistemului sovietic.

V-a fulgerat, părinte, măcar o dată prin gând, care-i treaba cu teroriștii? Știe toată lumea că peste 2.000 de mașini Volga și Lada, deschise fiind granițele României, au invadat țara în decembrie 1989. Și, iată, așa s-a întâmplat masacrul: cu tehnică performantă, simulatoare, regie, mizanscene, cu tanchete și cu împușcături, așa-zișii teroriști care nu se adresau celor din Consiliul Provizoriu, ci mulțimii folosite ca masă de manevră. Vai, ce asemănare izbitoare, părinte, cu Guvernul Provizoriu din 1917, când a fost ucis împăratul Rusiei, Nicolae al II-lea Romanov, cu toată familia sa, tot din „mila tovărășească” a lui Vladimir Ilici Lenin.

Dar au trecut și astea. Mulți au murit fără vină, vinovații încă mai sunt pe globul pământesc, se mai plimbă prin parcuri și, în necredința lor, nu-și dau seama că este viață și dincolo? Gândirea lor fiind limitată, primitivă, aș spune, se rezumă la târguieli ieftine cu divinitatea, ceva de genul ăsta: „Hai, că am ucis copii, hai, că am ucis bătrâni și la București, și la Tiraspol, hai, că am făcut un iad din țara asta frumoasă și generoasă, aflată între munți și mare, pre nume România. Dar Dumnezeu e bun și iertător, mă va ierta și pe mine, cu grelele mele păcate”. Însă acești ucigași nu știu una, că până în a șaptea spiță se plătește păcatul, prin copii, nepoți și strănepoți. Dumnezeu nu doarme cu capul pe o mânăstire. E scris în Biblie: „Iartă de 70 de ori câte 7 și vei fi iertat”. Da, așa e scris, dar îi privește pe cei cu frică de Dumnezeu, iar oamenii conduși de Satana în această lume perenă nu convin acestei prescripții biblice, pentru că se fac a uita poruncile principale ale Domnului: nu ucide, nu fura, nu preacurvi, nu minți.