Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 noiembrie 2009
procedural · respins
Ecaterina Andronescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc pentru înțelegere.
În legătură cu schimbarea celui care gestionează aceste burse, întâi trebuie să menționez că s-a schimbat statutul CNUD-ului. Nu mai poate gestiona resurse financiare. Ca urmare, era firesc să preluăm la Ministerul Educației, Cercetării și Inovării această obligație de a gestiona bursa „Guvernul României”. Cei care au solicitat la Ministerul Educației, Cercetării și Inovării derogarea de la contractul pe care l-au avut, pentru că în România, la întoarcere, nu au putut să-și găsească un loc de muncă potrivit, au primit această amânare de la angajament. Practic, nu cred că au fost puși în dificultate. Eu cred că această bursă este una pe care Guvernul României trebuie să o susțină, deoarece ea produce creșterea performanțelor celor care se pregătesc în universități importante.
Cred că Ministerul Educației, Cercetării și Inovării are resursele umane necesare ca să gestioneze această bursă în continuare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.