Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 martie 2008
Declarații politice · retrimis
Verginia Vedinaș
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Mărturisesc că îmi face plăcere să constat că și alți colegi de-ai mei gândesc într-un mod sensibil apropiat celui în care vreau să vă vorbesc eu acum. De ce? Pentru că mie mi se pare anormal. În primul rând, pentru că există puține soluții sau puține șanse ca până la anul această chestiune să fie reglementată, și noile echipe în niciun caz nu vor fi de natură, mă rog, să rezolve problema, să organizeze licitații, mai ales că procedura de organizare a licitațiilor este suficient de anevoioasă, după cum știm foarte bine.
Mie mi s-ar fi părut mult mai normal ca în loc să dăm ordonanțe de urgență de la an la an, această practică devenită din ce în ce mai incestuoasă pentru democrația românească, să rupem pisica, cum s-ar spune, și, într-adevăr, pe soluția pe care a propus-o colegul Șereș, să o retrimitem la comisie și să se propună, ca viitoare formulă de legiferare, să se acorde această sumă de bani, pentru că este dificil ca autoritățile să organizeze licitații de fiecare dată când se naște un copil sau mai mulți.
Susțin propunerea colegului Șereș de retrimitere la comisie și de consacrare a formulei în sensul pe care vi l-am prezentat.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.