Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mihai Adrian Albulescu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Scopul prezentului act normativ îl reprezintă acordarea unui împrumut în condiții de piață, în valoare de 40.000 de lei, din venituri din privatizare, pe o perioadă de 90 de zile, în vederea rambursării ajutorului de stat incompatibil, prevăzut în Decizia Comisiei Europene nr. 2.648, în cazul ajutorului de stat.
Această ordonanță de urgență este în completarea ajutorului pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara al Comisiei Europene, care a decis să ridice obiecții asupra acestui ajutor de stat.
Acest împrumut se va acorda din venituri din privatizare existente, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în termenul stabilit prin actul normativ, prin încheierea unei convenții de împrumut în care vor fi precizate drepturile și obligațiile părților, termenii, condițiile de acordare și de derulare.
Actul normativ reglementează și faptul că, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, încetează procedura de administrare specială instituită în baza Legii nr. 137/2002.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.