Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 februarie 2010
Declarații politice · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
## Vă mulțumesc și eu.
Alte intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.
Nefiind nici amendamente, urmează votul final.
Punctul 12, Proiectul de lege privind darea în administrarea autorităților administrației publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului.
Din partea inițiatorului?
## **Doamna Irina Alexe** _**–** secretar de stat_
_în Ministerul Administrației și Internelor_ **:**
La lucrările comisiei au participat 32 de deputați din totalul de 33.
De asemenea, comisia propune adoptarea acestui proiect.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege sub forma în care a fost prezentat.
Ce aș vrea să vă arăt eu dumneavoastră? Că la art. 6, aprobat de Senat, s-a făcut o eroare materială pe care aș vrea să o citesc și să v-o arăt dumneavoastră și să o aprobăm sub forma normală.
Astfel, vă rog să-mi permiteți să dau citire articolului, eliminând acea eroare materială.
Art. 6 deci: „La data încheierii Protocolului de predarepreluare pentru suprafețele prevăzute la art. 1–4, Administrația Națională „Apele Române”, respectiv Administrația Rezervei Biosferei „Delta Dunării” și Consiliul Local al Municipiului Constanța, Consiliului Local al Orașului Năvodari, Consiliul Local al Orașului Ovidiu, respectiv Consiliul Județean Tulcea, după caz, procedează la delimitarea acestora în termen, în vederea înregistrării dreptului de administrare”. Deci, cu această modificare la art. 6, comisia propune adoptarea legii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.