Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2013
other
Ana Birchall
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Dragi colege, dragi colegi,
Pentru că timpul ne presează, aș vrea doar să vă spun că prin această moțiune, în special, colegele și colegii de la PDL încearcă să mascheze incompetența și incapacitatea din ultimii ani de a asigura intrarea României în Spațiul Schengen. Și aș vrea foarte mult să ne uităm la fapte și, dacă ne uităm la fapte, o să observăm că numai în această lună Guvernul României, prin premierul Victor Ponta, prin ministrul de externe sau prin reprezentanții Partidului Național Liberal, și domnul Antonescu, în calitate de președinte al Senatului, au efectuat o serie de vizite și întâlniri tocmai pentru a convinge lumea, partenerii noștri externi, că România îndeplinește cerințele pentru a fi primită în Spațiul Schengen. Iar legarea intrării României în Schengen de MCV este un demers împotriva interesului național al României și fac apel la semnatarii acestei moțiuni, la colegii din PDL sau la foștii lor colegi regăsiți astăzi în PP-DD să pună deasupra intereselor de partid interesul național, și anume să susțină orice demers al autorităților române de a aduce România în Spațiul Schengen, acolo unde ne este locul.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.