Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 septembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gheorghe Tinel
Discurs
## Mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi,
Anul trecut, în 2010, am aprobat Ordonanța nr. 49 privind scoaterea de la rezervele de stat pentru buna funcționare a Ministerului Apărării și a Ministerului de Interne a unor cantități de benzină – 760 de tone, motorină – 23.100 de tone și petrol – 12.000 de tone, și am spus noi, prin excepție de la Legea nr. 571/2003, Codul fiscal, să dăm posibilitatea ca Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale să completeze, să încaseze această taxă pe valoarea adăugată și accizele până în 30 septembrie 2011.
Anul acesta venim și, din motive excepționale sau extraordinare, așa cum se fundamentează în proiectul de ordonanță, să prorogăm termenul până în 30 iunie 2012. E corect, așa este, dar eu aș vrea să atrag atenția Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale că sunt și lucruri care țin tot de situații extraordinare, cu privire la restructurări și la ceea ce se întâmplă în
problema de personal din acea instituție, și atunci când invocăm situațiile extraordinare trebuie să le corelăm pe verticală și pe orizontală în totalitate.
Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal susține proiectul de ordonanță cu prorogarea termenelor și va vota în favoarea acestei ordonanțe.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.