Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 septembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mihail Boldea
Discurs
## Doamnă președinte, Stimați domni deputați,
Această lege a fost adoptată de Senat și Camera Deputaților cu respectarea prevederilor art. 75 și 76 din Constituția României, republicată. La data de 25 martie 2009 un grup de 81 de parlamentari a depus o sesizare de neconstituționalitate față de textul legii adoptate. La data de 22 iunie 2009, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a reexaminat legea în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 710/2009 și a respins legea.
Camera Deputaților, conform prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituția României, este Cameră decizională. În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au reexaminat cererea la data de 30 iunie 2009.
La dezbateri au participat reprezentanții Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Cu ocazia dezbaterilor și pe baza opiniilor exprimate s-a constatat că Legea privind modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici este neconstituțională, astfel încât în urma dezbaterilor membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului respingerea Legii pentru modificarea Legii nr. 188 /1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.