Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 mai 2016
Declarații politice · respins
Adrian Nicolae Diaconu
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 352 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în sensul reglementării posibilității instituțiilor de învățământ de a încheia acorduri de parteneriat cu organisme private pentru a oferi elevilor și studenților posibilitatea de a-și testa și aprofunda, prin practică, anumite cunoștințe dobândite în cadrul sistemului de învățământ urmat până la acel moment, în vederea stabilirii unor opțiuni pentru o anumită carieră.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Camera Deputaților este primă Cameră sesizată, iar în urma dezbaterii, în ședința din 10 mai 2016, comisia a propus, cu unanimitate de voturi, adoptarea propunerii legislative, cu amendamentele admise din anexă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.