Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Maricel Popa
secretar de stat în Ministerul Economiei
Discurs
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Din partea Ministerului Economiei, sunt secretarul de stat Maricel Popa.
Prin contractul de privatizare referitor la Filiala Electrica Moldova – SA, încheiat între Electrica – SA, în calitate de vânzător, și EON Energie, în calitate de cumpărător, societatea comercială de distribuție și furnizare a energiei electrice Electrica – SA, denumită în continuare „Electrica”, și-a rezervat dreptul de a vinde către salariați, membrii consiliului de administrație și pensionarii cu ultimul loc de muncă la Electrica – SA și la Filiala Electrica Moldova – SA cel mult 10% din acțiunile deținute în Filiala Electrica Moldova – SA, în prezent Societatea Comercială EON Moldova Distribuție – SA și Societatea Comercială EON Energie România – SA.
Prin proiectul de act normativ se asigură prorogarea termenelor prevăzute la art. 6 alin. (2) și alin. (4) din Ordonanța de urgență nr. 114 din 2005, Legea nr. 277 din 2005, de la data de 31 decembrie 2012 până la 31 decembrie 2013, pentru a fi armonizată cu prevederile art. 2 alin. (18) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116 din 2011 referitoare la societățile comerciale EON Moldova Distribuție – SA și EON Energie România – SA.
Neadoptarea proiectului de act normativ ar conduce la pierderea dreptului legal cuvenit persoanelor îndreptățite în condițiile și conform angajamentelor asumate de vânzător prin contractul de privatizare, astfel cum acesta a fost aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114 din 2005.
Implicarea salariaților în privatizarea societăților comerciale din domeniul utilităților a condus, în multe țări, la echilibru social și la cointeresarea acestora în respectiva activitate, cu impact direct în creșterea rentabilității și, implicit, a competitivității entității economice.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.