Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Marian Neacșu
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Stimați colegi,
Acest proiect de lege este încă un proiect normativ de mare importanță, determinat de faptul că această Lege a funcționarului public nr. 188 a produs efecte importante pentru conducerea proceselor de management din instituțiile publice.
Dar, din nefericire, am franjurat și acest act normativ, așa cum s-a întâmplat cu multe altele, în toată această perioadă, și în mod deosebit în ultimii ani, l-am pus în aplicare când ne-a convenit să-l punem în aplicare, am renunțat la o serie de prevederi atunci când am avut să luăm o serie de măsuri cu caracter mai mult sau mai puțin popular.
Dar, așa cum remarca antevorbitorul meu, și de astă dată ideea fundamentală a acestui act normativ este tăierea, mai mult sau mai puțin discriminatorie. Și pentru că aveam nevoie de instrumentul prin care actuala guvernare să poată să își continue opera distructivă, am găsit de cuviință să modificăm încă o dată, a „n”-a oară, acest act normativ.
Dovadă că a suscitat foarte mult interes este faptul că actul normativ are nu mai puțin de 80 de amendamente aduse în comisie, la care se mai adaugă încă 4, care au fost respinse. Aș putea spune că mai degrabă cele 4 suscită mult mai mult interes și ar fi făcut actul normativ mult mai perfectibil.
Din aceste considerente, și Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat se raliază la propunerea anterioară, referitoare la retrimiterea la comisie a acestui
proiect normativ, și punerea lui de acord, printr-o discuție mai amplă și mai serioasă, cu realitățile zilei.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.