Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Viorel Hrebenciuc
Discurs
Vă mulțumesc. Dacă mai aveți alte observații? Nu sunt. Proiectul de lege trece la votul final.
32. În continuare avem Propunerea legislativă pentru completarea și modificarea art. 244 al Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Inițiator? Domnule Todirașcu, vă rog.
## **Domnul Valeriu Todirașcu** _– senator_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Mă numesc Valeriu Todirașcu. Sunt senator de București.
Am inițiat această Propunere legislativă pentru modificarea Codului penal având în vedere faptul că plagiatul are două valențe importante. Pe de o parte, este un furt intelectual, care face obiectul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor, iar pe de altă parte, este o înșelăciune produsă de cel care se folosește de roadele muncii – lucrarea originală a altcuiva – și le prezintă ca personale, în scopul de a obține diverse avantaje.
În cazul unui plagiat, păgubitul nu este numai autorul lucrării originale, ci și instituțiile care acordă un astfel de avantaj nemeritat plagiatorului, diminuând astfel prestigiul instituției și, în același timp, al tuturor celor care obțin avantaje asemănătoare cu plagiatorul, dar în baza unor lucrări originale.
Plagiatorul reprezintă pentru aceștia un concurent necinstit, un concurent care și-a obținut dreptul de a concura cu cei cinstiți prin recurgerea la înșelăciune.
Actuala stare de fapt creează grave anomalii și se manifestă prin nesancționarea plagiatului, defavorizând intelectualii cinstiți, posesorii de diplome similare.
Prezenta propunere legislativă se referă la sancționarea onestă a plagiatului, prin asimilarea plagiatului academic cu înșelăciunea, propunând pedeapsa cu închisoarea sau amenda penală și retragerea diplomei și a titlului.
Pentru a nu se ajunge la abuzuri, inițiativa legislativă în cauză prevede ca încadrarea juridică a plagiatului să se facă numai dacă acesta a avut un rol determinant în acordarea acelei diplome sau titlu.
Astfel, se va putea stopa escaladarea pe culmi nemaiîntâlnite a utilizării plagiatului în ultima perioadă și se va putea reașeza concurența între posesorii de diplome și titluri pe bază onestă.
Domnule președinte de ședință, am două solicitări.
Prima: vă solicit, dacă procedura Camerei Deputaților o permite și dacă grupul o va cere, retrimiterea la comisie a acestei inițiative legislative, pentru a solicita un aviz consultativ de la CSM, conform Legii nr. 317/2004, art. 38 alin. (3): „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești.” Or, Codul penal este o lege de maximă importanță pentru activitatea autorității judecătorești.
Și, o a doua solicitare, dacă nu se va accepta prima, aș dori să depun un amendament care să uniformizeze pedeapsa pe care am propus-o inițial. Menționez că atunci când am inițiat această inițiativă legislativă în vigoare era Codul penal vechi. S-a introdus Codul penal nou, care prevede pedepse mai mici, și, atunci, se impune această uniformizare, în opinia mea, cu noul Cod penal.