Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2014
other · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Știm, domnule deputat. Problema e că l-am editat și pe site-ul Camerei Deputaților. Este o chestiune de procedură la Comisia juridică. Vă rog frumos să-i întrebați pe colegii dumneavoastră și membrii PNL. Acolo se lucrează pe culori. Noi de unde să știm că așa e la Comisia juridică? Și eu am pățit ca dumneavoastră, l-am primit acum câteva minute. Amendamentele respinse și dezbaterea sunt făcute de câteva săptămâni în comisie, calup cu calup.
A fost o discuție complexă în care ANAF-ul, celelalte structuri importante, Ministerul Justiției, au fost prezente, în toate săptămânile au fost făcute audieri. Deci toate aceste lucruri au fost discutate în ultimele săptămâni. Armonizarea s-a făcut ieri și azi-dimineață, după cum știți, în cadrul comisiei.
Deci, din acest punct de vedere, toți știm care sunt amendamente admise sau respinse. O să rog stafful tehnic
pentru cinci minute să le aducă pe cele pe care domnul deputat Scutaru le-a cerut. Stafful tehnic, vă rog frumos să listați amendamentele respinse. Le-ați dat? Zice că le-ați primit. Mai stăm un pic. Am înțeles.
Bun. Până vă uitați pe amendamentele admise sau respinse, o să rog liderii grupurilor parlamentare, știți procedura, o să mergem pe varianta Guvernului României, comisia de specialitate, după care stabilim timpii de dezbatere generală și timpii pe amendamente.
Nu vreau să revin la citirea articolului din regulament: când s-a epuizat dezbaterea pe amendamente, celelalte amendamente se votează prin da sau nu, ca la bugetul de stat și la celelalte. E procedură de urgență.
Până când colegii noștri se uită la amendamentele respinse, până când staffurile grupurilor parlamentare distribuie, poate, în format scris și la ceilalți membri în afară de cei stabiliți prin cutumă, doar la liderii grupurilor parlamentare, o să-l rog pe domnul ministru Robert Cazanciuc...
Domnule ministru, o să vă rog frumos să prezentați, ca inițiator, din partea Guvernului României, acest proiect de lege.
Domnule ministru, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.