Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2009
other
Mircea Dan Geoană
Discurs
Vă mulțumesc.
Stimate colege și stimați colegi,
Este un moment cu totul excepțional și doresc să adresez rugămintea personală celor care se vor adresa Parlamentului României și celor care urmăresc dezbaterea noastră de a acorda întreaga solemnitate și importanță acestui moment aniversar. Dincolo de ideologii și preferințe politice, acest moment a reprezentat un moment de cumpănă al istoriei contemporane a României. De aceea, sunt convins că ceea ce vom arăta astăzi în forul legiuitor suprem al țării noastre va fi acest respect prin acest moment de comemorare solemnă la 20 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989.
Conform deciziei și aprobării Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului României și ale liderilor grupurilor parlamentare, am decis ca la această ședință solemnă să aibă loc intervenții din partea grupurilor parlamentare și, până în acest moment, am primit propuneri de luări de cuvânt din partea grupurilor parlamentare.
Am decis ca fiecare parlamentar să aibă alocate 10 secunde timp de intervenție, cumulate, bineînțeles.
Grupurile parlamentare ale PD-L vor avea 28 de minute alocate, Grupurile parlamentare ale Alianței politice PSD+PC vor avea 27 de minute alocate, Grupurile parlamentare ale PNL vor avea 16 minute alocate, Grupurile parlamentare ale UDMR vor avea 5 minute alocate, iar Grupul parlamentar al minorităților naționale din România va avea 3 minute alocate.
Dacă va mai exista și altă solicitare, am putea, eventual, să-i dăm curs. De aceea, celor 23 de deputați și senatori deveniți independenți le revin, în total, 4 minute, putând fi utilizate într-o singură intervenție, și, dacă există această dorință, așteptăm la prezidiu propunerea pentru o eventuală intervenție și din partea acestor parlamentari.
Cu aceste cuvinte, dați-mi voie să deschid lista celor care vor prezenta mesajul și omagiul lor celor care s-au jertfit și care doresc să comemoreze acest moment epocal al istoriei noastre recente, începând cu domnul senator Gheorghe David, din partea Grupului parlamentar al PD-L. Se pregătește domnul deputat Victor Socaciu, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.