Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 septembrie 2017
other · respins
Dragoș Gabriel Zisopol
Aprobarea suplimentării ordinii de zi 32
Discurs
Vă mulțumesc, stimate domnule președinte de ședință.
Așa cum a fost subliniat de către președinta Comisiei de specialitate pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, includerea unei discipline de învățământ în sistemul național nu face obiectul Legii educației naționale și se stabilește prin planurile-cadru și programele școlare. Aș da chiar un citat: „Planurile-cadru și programele școlare pentru disciplinele sau domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii din învățământul preuniversitar sunt elaborate de către instituțiile și organismele abilitate ale Ministerului Educației Naționale și se aprobă prin ordin al ministrului educației.” Acesta ar fi un prim argument.
Cel de-al doilea: „Prezenta propunere are un conținut similar altei propuneri legislative avizate favorabil de Consiliul Legislativ, cu avizul nr. 1.302 din 14 decembrie 2015, dar care a fost respinsă de Senat, în calitate de Cameră decizională.”
În conformitate cu aceste două argumente, Grupul parlamentar al minorităților naționale nu susține propunerea legislativă și va vota în consecință.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.