Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 octombrie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dragoș Gabriel Zisopol
Discurs
Vă mulțumesc, stimate domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați, Stimați invitați,
În anul 2010, împreună cu bunul meu coleg, domnul deputat Ovidiu Ganț, am constituit, cu mare plăcere, un proiect de lege care avea să se materializeze în Legea nr. 235 din același an, lege care și-a produs efectul începând din anul 2011, și vreau să vă spun că sunt încântat ca astăzi să fiu la tribuna Parlamentului și să fi contribuit la îmbunătățirea acestei legi, Legea nr. 235, împreună cu colegii mei din Comisia pentru învățământ și cu sprijinul necondiționat al secretarului de stat, cu care am lucrat chiar în anul 2010 la acest proiect de lege.
Un lucru foarte important, pentru că această completare aduce valoare adăugată Legii nr. 235, așa cum s-a spus, în primul rând adăugându-se premii pentru olimpicii internaționali care vor obține mențiuni.
Punctul doi – foarte important – premierea profesorilor olimpici.
Și un punct la care nu s-a făcut aici referire, din nou foarte important, știind acest lucru, din experiența mea, din 2010 până în prezent, cadru didactic universitar fiind, faptul că aveau probleme elevii din clasa a XII-a. Nu toate inspectoratele județene acordau acest drept, interpretând oarecum Legea nr. 235, un lucru foarte important, o completare foarte importantă care s-a adus acestei legi.
Fapt pentru care, iată, noi, toți, membrii Grupului parlamentar al minorităților naționale, vom susține propunerea, în forma susținută, de altfel, cu majoritatea voturilor din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, unde îmi desfășor activitatea de peste nouă ani.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.