Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Ovidiu Victor Ganț
Discurs
Vă mulțumesc, stimate domnule președinte.
## Stimate colege,
## Stimați colegi,
Cred că se încearcă rezolvarea unei chestiuni eminamente executive printr-un demers legislativ. Ceea ce se întâmplă la pașapoarte, în fiecare an, în luna august, nu e o chestiune de lipsă de legislație, ci o chestiune de proastă administrare.
În consecință, demersul acesta legislativ nu e justificat nici în această formă, cu atât mai mult cu cât, într-adevăr, consacră diferențe între cei care trăiesc în țară și cei care trăiesc în străinătate. Poate însă să se constituie într-un semnal de alarmă pentru o problemă care nu a fost rezolvată nicicând în țara noastră. Nici de actualul, nici de fostul sau de fostele guverne, de autorități îndrituite s-o facă.
Deci nu credem că soluția este un nou proiect de lege sau o inițiativă legislativă, ci o mult mai bună administrare, măsuri luate în plan executiv, și nu în plan legislativ.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.