Sanda Maria Ardeleanu

Vă mulțumesc, stimate domnule președinte. Stimați colegi,

Acum, la început de toamnă, după un an de muncă în școală, aș fi vrut să rostesc doar cuvinte frumoase despre noi, dascălii, despre munca și rezultatele ei, despre nivelul de pregătire al copiilor și tinerilor care învață, despre cât de frumoase și de bine îngrijite ne sunt lăcașele educaționale, despre cum merge reforma începută și acceptată de noi, despre multe, multe alte aspecte cu care școala noastră se mândrește prin tradiție. Fiind și reprezentant al colegilor mei în Parlament, discursul meu nu este ușor de construit, de aceea, văzând că nu pot să-mi laud școala, am preferat să tac pentru un timp, să aștept să se producă minunile promise.

## Stimați colegi parlamentari,

Vă rog să mă credeți că nu mai pot ieși pe stradă! Nu există zi în care să nu fiu apostrofată – eram obișnuită cu astfel de reacții când partidul din care fac parte se afla la guvernare! – pentru drama în care se află învățământul românesc de toate gradele. Zilele trecute, o doamnă profesoară pensionară m-a acuzat că nu fac nimic pentru banii pe care profesorii pensionați în 2009 trebuie să-i primească, eșalonat, până în 2016. „Poate mor, doamnă deputat, și nu voi mai vedea niciodată acești bani!” În aceeași zi, tatăl unui bun profesor, definitiv în învățământ, a intrat în cabinetul parlamentar plângând și acuzând sistemul de politizare, fiul său pierzându-și locul de muncă pe care îl ocupa de 12 ani. Săptămâna trecută, mama mea, fostă profesoară de matematică, acum o pensionară de 82 de ani, a venit revoltată la mine spunându-mi: „Nu te-am rugat niciodată nimic de când ești deputat. Te rog să faci ceva pentru disciplina în școală și în afara ei. Nu se mai poate așa! Mă cutremur ce văd în jurul marilor licee și al școlilor considerate de elită. Ce face școala cu acești tineri? Cum îi pregătește pentru muncă? Sau, mai bine zis, pentru ce îi pregătește școala astăzi pe urmașii noștri?”

Degeaba răspund: am susținut o reformă în educație în care cred și acum și care are și o lege solidă: Legea educației naționale nr. 1/2011, dar asist la o contrareformă puternică, condusă de oameni ai școlii care spun: „După noi, potopul!” Am inițiat un proiect legislativ de interzicere a comercializării și consumului de etnobotanice și droguri. S-a ales praful de toate aceste inițiative legislative în Parlamentul nostru. Am inițiat un proiect de lege pentru introducerea ținutei școlare obligatorii, colegii profesori din comisiile de educație ale Parlamentului au votat împotrivă. Am făcut zeci de declarații politice și intervenții pe tema învățământului, care ne doare sau ar trebui să ne doară pe toți.

Rezultatul? Asistăm la cea mai violentă politizare a sistemului, urmărim siderați comunicatele aiuritoare ale ministerului nostru și suntem neputincioși în fața majorității de 70% care votează, rând pe rând, toate inițiativele unor oameni care nu mai au nimic de pierdut și fac totul doar din orgolii politicianiste.