Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 martie 2013
Declarații politice · respins
Ovidiu Victor Ganț
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Vă mulțumesc, stimate domnule președinte. Stimați colegi,
Am inițiat această propunere împreună cu domnii Varujan Pambuccian și Dragoș Zisopol, ambii cadre didactice universitare, tocmai pentru că privește acest domeniu.
Pornind de la situațiile triste din ultima perioadă în care instituții de învățământ superior au emis diplome false, am crezut că Legislativul României trebuie să dea un semnal dur pentru combaterea unor astfel de infracțiuni, infracțiuni care pun în umbră activitatea onestă, cinstită, de învățământ superior din România. Suntem în situația tristă în care diplomele universitare românești nu sunt recunoscute sau sunt privite cu mult scepticism atunci când sunt prezentate în străinătate.
Acest lucru se întâmplă tocmai din cauza acestor situații în care anumiți indivizi, indiferent că aparțin corpului profesoral sau celui administrativ, îndrăznesc să emită diplome false. Și am solicitat ca pe lângă răspunderea penală a persoanelor, care este de la sine înțeleasă, să existe și o răspundere de natură administrativă a instituțiilor respective.
Noi credem că aceste instituții au o răspundere administrativă față de actele pe care le emit. Credem că trebuie să existe mecanisme de control mult mai atente asupra modului cum se produc emiterile de acte de studii. Și, de aceea, am solicitat ca, în cazul în care se constată de către o instanță în mod definitiv existența infracțiunii de fals în emiterea unei diplome, universității respective sau universităților respective să li se retragă acreditarea pentru acea specialitate în care a fost emisă diploma falsă. Subliniez: nu întregii universități, ci doar pentru specializarea respectivă.
Am constatat că ne-am lovit de obiecții din partea Ministerului Educației, care ne-a spus că e de competența sa să gestioneze chestiunea în cauză.
Noi credem că totuși Legislativul trebuie să dea direcția, nu Executivul, și am constatat, din păcate, cu regret, cât de „bine” a gestionat Executivul această problemă în ultimii 23 de ani.
De aceea, credem că această inițiativă sau sperăm că această inițiativă nu va mai deveni sau nu va deveni operantă niciodată, în speranța că nu se vor mai comite falsuri. Dar existența ei sub formă de sabia lui Damocles asupra celor care sunt chemați să emită acte de studii credem că este oportună.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.