Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 octombrie 2010
procedural · adoptat
Ovidiu Victor Ganț
Discuții procedurale pe marginea modificării ordinii de zi 52–54;
Discurs
Vă mulțumesc, stimate domnule președinte. Stimați colegi,
La data de 3 octombrie 2010 s-au împlinit 20 de ani de la reunificarea Germaniei ca urmare a căderii zidului Berlinului în anul 1989.
Această zi, declarată zi națională, are o semnificație istorică atât pentru poporul german reunit într-un singur stat, cât si pentru Europa și lumea întreagă. Odată cu înglobarea în Republica Federală Germania a fostelor teritorii estgermane sub forma unor noi landuri federale și teritoriul Uniunii Europene s-a extins nu numai _de facto_ , ci și _de jure_ . Est-germanii au preluat sistemul democratic vest-german, Constituția, legislația și au început să beneficieze de un uriaș sprijin financiar și economic pentru depășirea stadiului de subdezvoltare generat de regimul comunist.
Reunificarea Germaniei a fost totodată Big Bangul extinderii Uniunii Europene către est, proces de care a beneficiat din fericire și România. Cine ar fi crezut la acea dată că, după numai 17 ani, Țările Baltice, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, România și Bulgaria se vor alătura fostei Germanii de Est în interiorul Uniunii Europene? Așadar, țara noastră a devenit aliatul și partenerul politicoeconomic al Germaniei în cadrul NATO și al Uniunii Europene. Germania este principala forță economică din Uniunea Europeană și cel mai mare exportator mondial din ultimii ani, depășind SUA și China. Totodată, este principalul partener comercial al României.
Exporturile țării noastre către Germania au depășit 5 miliarde de euro la 31 decembrie 2009, înregistrând o creștere de 8% față de anul 2008.
În februarie 2010, volumul total al schimburilor bilaterale cu Germania crescuse cu peste 10% față de anul anterior, înregistrându-se și o tendință puternică de echilibrare a balanței comerciale.
În aprilie 2010, numărul societăților cu capital german era de 17.833, cu un volum al capitalului subscris de aproximativ 4 miliarde de euro. Companiile germane care au investit în România asigură zeci de mii de locuri de muncă.
În continuare a început realizarea unor noi investiții germane în România, în ciuda crizei economico-financiare prin care trece lumea și țara noastră.
Relațiile politice bilaterale la cel mai înalt nivel s-au concretizat în acest an prin vizite în România ale ministrului de externe și vicecancelar Guido Westerwelle, respectiv al prim-ministrului landului Bavaria. Apogeul acestora se preconizează a fi atins săptămâna viitoare, când urmează să primim la București vizita doamnei cancelar federal doctor Angela Merkel. Prezența Domniei Sale la București certifică relațiile bilaterale foarte bune dintre România și Germania.
În ceea ce privește minoritatea germană, am întreprins, în toți acești 20 de ani, acțiuni susținute în sensul aprofundării și extinderii relațiilor dintre cele două țări, în beneficiul ambelor popoare. Vom continua să acționăm pe această direcție, deoarece avem convingerea că am obținut rezultate foarte bune, dar și că există încă mult potențial în acest sens.