Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 aprilie 2016
Informare · respins
Alina Ștefania Gorghiu
Informare privind suplimentarea ordinii de zi
Discurs
Mă bucur să vă revăd, stimați colegi, pentru că pot să vă adresez o întrebare, aș zice destul de scurtă și simplă: câte mandate îi trebuie unui parlamentar să învețe procedura? Multe, foarte multe. Pentru că, astăzi, constat un lucru simplu: cei care au vorbit despre respectarea procedurii în cazul acestui proiect habar n-au de procedură.
Este o decizie a Curții Constituționale care spune: „legea este neconstituțională în integralitatea sa”, și săracul domnul Cupșa a vorbit românește. Cine vine cu minciuna, cu manipularea, cu exprimarea demagogică că acest proiect poate fi votat în Parlament, deși procedura era următoarea: se respinge proiectul, vii cu un alt proiect, n-are respect pentru primari. Demagogia știți cum se manifestă? Nu când le spui adevărul, ci când îi minți cu un lucru pe care nu poți să-l dai, pentru că, în realitate, acest proiect va pica în prima secundă, din nou, la Curtea Constituțională, iar respectul față de primari se manifestă... Uite, ce galerie am la PSD!
Proiectul se manifestă...
Vă rog, fiți și voi galerie, la fel ca PSD-ul, vă rog.
Proiectul se manifestă în felul următor: au nevoie de respect. Primarii au nevoie de atenție, au nevoie de o salarizare decentă, n-au nevoie de propagandă ieftină, ca să fie în siajul PSD-ului la alegeri.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.