Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 noiembrie 2007
Declarații politice · respins
Otilian Neagoe
Declarații politice prezentate de domnii senatori:
Discurs
## Vă mulțumesc.
## Stimați colegi,
Este știut că poporul român este un popor tolerant, un popor care întotdeauna a detestat violența, un popor care, de-a lungul istoriei, s-a manifestat cu prietenie și solidaritate.
Astăzi, într-o Europă care se modernizează, într-o Europă care se democratizează continuu, cu atât mai mult relațiile care trebuie să predomine trebuie să se înscrie în modele de comportament democratic, civilizat. De aceea, condamnăm cu toată asprimea această faptă care s-a produs în Italia și sigur că imaginea României are de suferit în urma unor fapte antisociale pe care le comit conaționalii noștri în țări din Europa sau de pe alte meridiane ale lumii.
În același timp, trebuie să spunem că nu putem să asistăm pasiv la escaladarea periculoasă a unor manifestări xenofobe împotriva românilor care trăiesc în Italia. Nu putem accepta acest lucru și nu putem să acceptăm – și de aceea, de fapt, am venit în fața dumneavoastră –, pentru că, anul trecut, o delegație a Senatului s-a deplasat în Italia într-o vizită de studiu pe un program PHARE și, acolo, printre alte discuții, am avut o întâlnire la Comisia pentru relații externe și probleme de imigrație, al cărei președinte este domnul Lamberto Dini – de față era și domnul Giulio Andreotti –, în sală sunt colegi care au participat la acea discuție. Cu acel prilej am supus atenției problema îngrijorării românilor care trăiesc în Italia, pentru că, anterior, avusesem discuții cu românii de acolo în legătură cu faptul că Guvernul italian ar pregăti acte normative prin care se urmărește expulzarea românilor care muncesc în Italia. Domnul Lamberto Dini ne-a dat asigurări ferme că nici vorbă de așa ceva, pentru că românii sunt prețuiți și, fără români, Italia nu s-ar descurca în activitățile din domeniul construcțiilor, agricultură, industrie. Mai mult, cu acel prilej i-am propus domnului președinte Lamberto Dini să facem mai multe eforturi comune pentru a-i ajuta pe românii care vin în Italia să se integreze, să se adapteze la standardele de conviețuire existente în Italia. Propuneam înființarea unor oficii de consiliere socioprofesională care să-i ajute pe români să se integreze mai bine și în activitatea profesională, și în societate. A fost de acord, urmând ca pe cale parlamentară să facem aceste lucruri posibile.
Venind în țară, am făcut o interpelare la adresa Ministerului Afacerilor Externe în care spuneam că este nevoie de o îmbunătățire a activității consulatelor din Italia, este nevoie de o modernizare a activității din consulate și din ambasadă, întrucât numărul cetățenilor care trăiesc în Italia este extrem de mare, iar problemele sunt numeroase. Românii din zona Romei îmi spuneau că nu se simt apărați de statul român, că sunt discriminați în foarte multe lucruri și activități, că sunt discriminați inclusiv atunci când este vorba de plata, să spunem, a energiei electrice. Îmi dădea cineva un exemplu, că tariful la energie electrică pe care-l plătesc românii este mai mare decât cel pe care-l plătesc italienii. Sigur că este tot atât de adevărat că sunt mulți conaționali, majoritatea de etnie romă, care săvârșesc fapte antisociale grave și că este nevoie ca instituții ale statului român, împreună cu asociații ale românilor care trăiesc în Italia să se implice mai mult pentru a diminua aceste fenomene.