Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2017
procedural · respins
Stelian Cristian Ion
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc.
Ultimul amendament se referă la... Este cel de la numărul marginal 11, „Sancțiuni”. Ca un mic preambul, obligațiile fără sancțiuni sunt ineficiente, se numesc obligații imperfecte. Trebuie să avem sancțiuni și ele să fie eficiente. Doar trimiterea la Legea nr. 96/2006 nu este suficientă. De asemenea, nici trimiterea la Regulamentul Camerei Deputaților sau Regulamentul Senatului, nici acestea nu sunt suficiente.
Ca atare, am... Prin acest amendament am dori să introducem o sancțiune suplimentară pentru nerespectarea codului de conduită, constând în diminuarea indemnizației cu cel mult 50% pentru o perioadă de maximum șase luni. Doar așa credem că se poate respecta, se poate asigura respectarea acestui cod de conduită.
Ca atare, propunerea noastră este ca art. 11, referitor la sancțiuni, să aibă următorul conținut: „Abaterile de la prezentul cod de conduită atrag următoarele sancțiuni: a) atenționare verbală; b) chemare la ordine; c) retragerea cuvântului; d) îndepărtarea din sală pe durata ședinței; e) avertismentul scris; f) diminuarea indemnizației cu cel mult 50% pentru o perioadă de maximum șase luni.”
6 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 144/20.X.2017
Alin. (2): „Sfera incompatibilităților, a conflictelor de interese, a interdicțiilor e cea stabilită exclusiv prin capitolul IV din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.”
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.