Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 mai 2010
Declarații politice · respins
Tiberiu Aurelian Prodan
Declarații politice depuse în scris de către senatorii:
Discurs
## Domnule președinte,
Susțin punctul de vedere al domnului președinte al Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și vreau să-i dau un drept la replică domnului senator Greblă, dacă vrea să intervină după mine.
Dacă eu sunt pe poziția 31 pe lista de consilieri locali într-o anumită localitate, sunt la supleanți, nu voi intra în acel consiliu local niciodată. Și vom aduna tone de hârtii, de declarații de interese și avere ale unora care nici măcar nu visează să ajungă consilieri. De ce? Dacă ajung pe acea listă, sunt obligat să depun, cum spune legea, în momentul în care sunt validat depun declarația de avere și de interese, ele se aplică, dar nu mă pui pe mine, care sunt pe poziția nu știu care, neeligibilă total, să completez aceste declarații. Vom veni cu liste incomplete la alegeri în acest caz.
Voi susține acest amendament al Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.