Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Domnica Doina Pârcălabu
președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale
Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor senatori, bună ziua!
Contribuția instituită prin această propunere legislativă are caracterul unei taxe care nu respectă un principiu fundamental al dreptului fiscal, și anume egalitatea contribuabililor. Prelevarea a 1% din valoarea profitului poate fi considerată o atingere în substanța dreptului de proprietate, deci o încălcare a acesteia în sensul jurisprudenței Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Inițiativa legislativă nu prezintă elementele tehnice necesare aplicării colectării și controlului taxei instituite prin Programul de solidaritate socială propus.
Mai mult, deducerea acestui procent din profitul anual al operatorului economic, înaintea aplicării impozitului pe profit, conduce la diminuarea bazei de impozitare, deci o diminuare a surselor de constituire a veniturilor bugetului de stat. De asemenea, trebuie precizat că bugetul asigurărilor sociale de stat face parte din bugetul consolidat al statului.
Având în vedere aceste considerente, Guvernul nu susține acest act normativ. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.