Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 martie 2009
Informare · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
Vă mulțumesc.
Vă rog să pregătiți cartele de vot pentru a vă exprima opinia cu privire la propunerea făcută de comisie.
În același timp, o să rog Comisia de politică economică să se pregătească pentru următorul punct care vizează AVAS-ul, cel pe care îl depășisem pentru că cei de la AVAS au venit în sală. Acum votăm cu privire la propunerea comisiei. Vă rog să vă exprimați prin vot.
Votul este deschis.
## S-a încheiat votul.
100 de voturi pentru, 26 împotrivă și nicio abținere. Proiectul a fost retrimis la comisie.
Punctul 8. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 206/2008 privind măsurile de sprijin financiar acordat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului operatorilor economici din portofoliu, în vederea depășirii crizei economice financiare mondiale.
Vă rog, reprezentanții AVAS-ului să-și prezinte punctul de vedere.
Ca atare, acesta este punctul de vedere al comisiei. Acord, dacă mi se cere o propunere, 5 minute pentru dezbatere.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.